Recunostinta, regrete, iubire...

"Din pacate, nu stiu sa le spun oamenilor pe care ii iubesc cat de mut ii iubesc. Imi ascund, dintr-o proasta pudoare, ori din timiditate, ori din mandrie rau inteleasa, ori din toate aceste motive la un loc, nevoia mea dureroasa de ei, recunostinta pentru tot ce mi-au dat, regretele pentru tot ce nu le-am dat eu. " (Octavian Paler, "Viata ca o corida")

Cred ca nici ceva ce as scrie eu nu ar putea exprima mai bine aceste lucruri... De multe ori, nu sunt capabila sa le zic celor pe care ii iubesc cat de mult tin la ei, cat de importanti sunt pentru mine, si cat de mult apreciez ceea ce fac ei pentru mine, cat de mult imi pare rau pentru lucrurile pe care nu le-am putut face pentru ei... Capacitatea mea redusa de a-mi exprima sentimentele ii poate face pe cei din jurul meu sa creada ca sunt rece, ca nu imi pasa, ca nu tin la ei... Din contra, cu cat imi sunt mai intense sentimentele pentru cineva, cu atat imi e mai greu sa mi le exprim prin cuvinte... Cand simt cuvintele ca au incarcatura mare, cand vreau sa le rostesc sa-mi exprim gandurile si afectiunea, acea incarcatura le opreste sa iasa din mine, imi pune un stavilar la gura, corzile vocale imi paralizeaza, si ramane linistea...

Iubirea...

Pentru unii iubirea inseamna a primi tot ce iti doresti... Eu cred ca e total opusul, eu cred ca iubirea inseamna a da tot ce ai mai bun, inseamna sacrificii, inseamna a renunta la unele lucruri, chiar si din cele care iti plac, pentru ca persoana iubita sa fie fericita... Multi uita asta, si confunda A IUBI cu A DORI... "a dori si a iubi nu sunt sinonime, ci antonime; a dori CERE totul, a iubi OFERA totul"... Daca mai multi oameni s-ar gandi in primul rand la persoana iubita, si nu la ei insisi, daca ar oferi in loc sa ceara, ar fi mult mai putine iubiri care mor, ar fi mult mai putina suferinta, ar fi mult mai multa fericire... "

A fost odata o fata oarba, care se ura pe sine pentru ca era oarba. Ura pe toata lumea inafara de prietenul ei. Intr-o zi fata a spus ca daca ar putea vedea lumea atunci ea s-ar marita cu prietenul ei. Intr-o zi norocoasa cineva i-a donat o pereche de ochi. Atunci ea a vazut totul, si pe prietenul ei. Acesta apoi a intrebat-o: ``Acum ca poti vedea, te mariti cu mine?`` Fata a ramas socata cand a vazut ca prietenul ei era orb, si i-a spus ``Imi pare rau, dar, nu ma pot marita cu tine, pentru ca esti orb`` Prietenul ei a plecat in lacrimi si i-a spus ``Te rog sa ai grija de ochii mei``..."

"Nu intotdeauna este un happy ending, chiar daca dragostea e mare si adevarata" (b.a.)

Si totusi, ce facem cand iubirea se termina, ce facem cand suferim din dragoste? Ne inchidem in noi, ne izolam de lume? Devenim indiferenti si reci? Evitam sa mai devenim vulnerabili fata de cei din jur?... Poate fi si asta o solutie, dar atunci, vom ramane singuri, reci, si cu un mare gol in inima... Dar inainte sa ramanem singuri, ii ranim pe toti cei cu care venim in contact, inclusiv prietenii care tineau la noi cel mai mult... Toti suferim din dragoste cel putin o data in viata... Dar nu trebuie sa ne para rau ca s-a terminat, ci sa ne bucuram ca a avut loc... Sa ne ridicam, sa fim gata sa ne lasam iubiti si sa iubim...

Prieteni....

Pentru ce avem prieteni? Doar pentru a impartasi momentele fericite? "Si daca ei sunt acolo, dar nu vorbesc decat de altii, ei sunt prieteni adevarati? Sunt acolo, dar parca doar cu fizicul. Si doare." Daca ei nu sunt acolo cand avem nevoie de ajutor, cum se pot numi ei prietenii nostri? Si prin ajutor nu inteleg doar sa ne ridice, sa ne incurajeze dupa ce am cazut si ne-am spart in bucati... Unde sunt ei cand noi cadem? De ce nu fac ei ceva sa ne ajute sa nu ne spargem?....Nu, nu de mere... E frumos sa fie acolo sa ne incurajeze, dar e suficient? In ultimele zile, saptamani, luni... am vazut cum e sa fii in ambele tabere: dezamagit si dezamagitor... am simtit pe pielea mea, sau am vazut suferinta altora... nu e placut in nici una din tabere... cel putin pentru mine... Vad tot mai des promisiuni inselate, prieteni dezamagiti, ipocrizie, nepasare, egoism, falsa prietenie... "prietenii adevarati sunt atat de rari incat, daca ai descoperit unul, inseamna ca ai gasit o adevarata comoara"... credeam ca nu e asa, ca se gasesc mai multi, ca lumea e fericita, plina de prietenii adevarate... dar nu e asa... lumea e plina de egoism, si de prietenii "de ocazie"... adica, iti sunt prieteni cand sunt toate ok, dar cand ai probleme, sau cand ai o perioada proasta si esti mai sec, mai dur, mai rece, mai rautacios... atunci, atunci iti "dau papucii", te lasa, pentru ca nu esti cum vor ei sa fii... parca prietenia insemna sa ii accepti si sa ii iubesti asa cum sunt...sau nu?

Dimineata

Trebuia sa merg azi la Toplita... si eram atat de entuziasmata... dar, au intervenit alte lucruri, si nu s-a mai intamplat... cand am aflat, am fost dezamagita... credeam ca azi va fi o zi oribila... cu zugravit si plictiseala... m-am trezit, si afara vant si nori... parca lipseste ceva, nu? Da, ploaia... lipseste ploaia... azi m-am trezit fericita... si in plus, am primit un telefon, care mi-a inseninat ziua si mai mult... o voce draga printre primele lucruri pe care le-am auzit... azi nu voi fi doborata... azi zbor... azi iubesc... azi am destula fericire sa va dau la toti... zambiti, e sambata, e toamna... e o zi noua... somnul a sters toate problemele, toate grijile si toate frustrarile... bucurati-va, profitati de lipsa lor...

...

De ce unii oameni nu pot spune ce au in gand fara sa bea? De ce unii oameni nu pot sa lucreze fara sa bea? De ce unii oamenii nu pot intelege ca fac rau cand beau? Nu mai suport betia... nu mai suport oamenii care nu gandesc, care nu traiesc in claritate... care nu pot trai fara scandal... care se cred atat de tari si smecheri... ei stiu totul, ei trebuie sa strige... ei trebuie sa comande... ei trebuie sa dicteze... care nu pot intelege nimic... carora nu le pasa de cei din jur... si beau si beau si beau... m-am saturat de scandal si tragedie... m-am saturat de Romania cu oameni distrusi de comunism, Romania cu familii destramate... unde e linistea si dragostea de care au nevoie copiii, mediul cald in care sa creasca, sa invete... sa fie educati cum sa fie la randul lor parinti, parinti buni? De ce unii uita sa fie oameni, si se poarta ca niste animale?

Privirea lui

Ma uit spre el, si privirile ni se intalnesc... privirea lui ma tulbura… inchid ochii, sa evit tulburarea, dar privirea lui ramane acolo, intiparita in mintea mea... as vrea sa imi revin, dar privirea lui ma patrunde... sunt ametita, pamantul se invarte cu mine, si el se pregateste de atac... trebuie sa ma misc, sa ma feresc, dar picioarele nu reactioneaza... ma uit in ochii lui, si ma blochez... timpul se opreste, si suntem doar noi doi, fata in fata, nimeni in jurul nostru, doar eu si... taurul... nu are 500 kg ca Avispado, dar, sangele imi ingheata cand privirile noastre se intalnesc... as vrea sa ma intorc, sa fug dupa un paravan, sa ma ascund, dar datoria mea e sa il inving, sa il rapun, si sa culeg gloria... dar privirea lui ma ingheata...

De cate ori nu ai simtit ca ai intalnit un obstacol peste care nu poti trece?...de cate ori nu ai crezut ca nu poti avansa, ca nu poti deveni mai bun? Fiecare suntem matadori... fiecare avem taurul nostru de infruntat... trebuie sa il ametim, sa ii lovim punctele sensibile, si apoi sa il punem in genunchi in fata noastra si sa il inlaturam definitiv. Si atunci, vom fi plini de glorie, si vom avea un moment perfect de satisfactie. Doar ca, dupa ce acest taur este omorat, altul este antrenat sa ii ia locul in „arena”, si noi vom fi nevoiti din nou sa pasim pe nisipul stralucitor, sub privirile a mii de spectatori, si va trebui sa ne luptam cu un nou taur, probabil mai puternic si mai fioros, pentru ca satisfactia cand il invingem sa fie mai mare ca la cel anterior. Avem nevoie doar de curaj, si de vointa...

Stupid question...

Faceam la mate, si ma plictiseam... si la un moment dat ma gandesc "eu am fost roscata candva, si acum sunt bruneta, dar de fapt sunt satena"... si a inceput sa ma roada....cum imi sta mai bine....deci va rog sa ma lamuriti



Deci, da, nu am poze numai cu mine din perioada mea de saten, si a trebuit sa decupez :)


Va rog, nu radeti de fata mea, eram la Zoo, lumea se mai stramba...

So, sa aud pareri...

Toamna...

Aseara eram in masina cu o prietena, veneam de la Sighisoara, si am auzit la radio “azi e prima zi de toamna”… Ce inseamna toamna? E bine ca vine? In ciclul naturii, toamna e inceputul sfarsitului vietii. Acum toate plantele incep sa moara, toate pasarile sa plece, animalele sa se ascunda... Totul se pregateste pentru linistea din iarna, pentru pustiul alb si rece. Dar pana atunci, este o parte foarte frumoasa a ciclului naturii, toamna este un belsug de fructe, belsug de culori, belsug de roade. Desi ma intristeaza terminarea verii, toamna imi da un sentiment placut... ploile ei reci, cand stau in casa si beau un ceai, zilele caldute, sau chiar si cele cu vant, cand ma plimb pe o alee, printre frunze uscate... Toamna imi aduce multe amintiri... prima zi de scoala, prima zi de liceu, prima zi la facultate, prima.. toamna imi aminteste de multe inceputuri... In fiecare an, toamna, incepe un nou capitol din viata mea... imi pare bine ca vine toamna... abia astept sa vad ce imi rezerva anul acesta...