Privirea lui

Ma uit spre el, si privirile ni se intalnesc... privirea lui ma tulbura… inchid ochii, sa evit tulburarea, dar privirea lui ramane acolo, intiparita in mintea mea... as vrea sa imi revin, dar privirea lui ma patrunde... sunt ametita, pamantul se invarte cu mine, si el se pregateste de atac... trebuie sa ma misc, sa ma feresc, dar picioarele nu reactioneaza... ma uit in ochii lui, si ma blochez... timpul se opreste, si suntem doar noi doi, fata in fata, nimeni in jurul nostru, doar eu si... taurul... nu are 500 kg ca Avispado, dar, sangele imi ingheata cand privirile noastre se intalnesc... as vrea sa ma intorc, sa fug dupa un paravan, sa ma ascund, dar datoria mea e sa il inving, sa il rapun, si sa culeg gloria... dar privirea lui ma ingheata...

De cate ori nu ai simtit ca ai intalnit un obstacol peste care nu poti trece?...de cate ori nu ai crezut ca nu poti avansa, ca nu poti deveni mai bun? Fiecare suntem matadori... fiecare avem taurul nostru de infruntat... trebuie sa il ametim, sa ii lovim punctele sensibile, si apoi sa il punem in genunchi in fata noastra si sa il inlaturam definitiv. Si atunci, vom fi plini de glorie, si vom avea un moment perfect de satisfactie. Doar ca, dupa ce acest taur este omorat, altul este antrenat sa ii ia locul in „arena”, si noi vom fi nevoiti din nou sa pasim pe nisipul stralucitor, sub privirile a mii de spectatori, si va trebui sa ne luptam cu un nou taur, probabil mai puternic si mai fioros, pentru ca satisfactia cand il invingem sa fie mai mare ca la cel anterior. Avem nevoie doar de curaj, si de vointa...