The end

Intr-o seara, mica buburuza se plimba linistita pe afara bucurandu-se de viata, bucurandu-se de aerul curat al noptii, admirand fiecare coltisor de natura, sub bataia plina a lunii... cand era pe poteca de langa deal **** arunca un bolovan mare care se rostogoli si o zdrobi pe mica buburuza...

Aceasta a fost viata si sfarsitul micii buburuze.

THE END.

Zbor superficial...

Umbland prin lume, mica buburuza incerca sa isi dea seama cum e cu zborul... a intrebat alte gaze pe care ea le vedea zburand cum fac asta, mereu primind acelasi raspuns "iti desfaci aripile si te inalti"... incerca din nou si din nou sa faca ce ii spuneau celelalte gaze dar aripile ei parca nu vroiau sa se miste... atunci a inceput sa se gandeasca la faptul ca celelate gaze o minteau, ele doar se prefaceau ca zboara... cand era mai mica auzise pe doi bondari mai batrani ca de fapt nici o gaza nu mai zboara in zilele lor, ca toti folosesc un dispozitiv care da iluzia de zbor... atunci a inceput sa i se nasca in minte ideea ca toti mint, toti se prefac ca zboara, ca de fapt nici una din gaze nu mai e interesata de zbor, ele toate se concentreaza la lucrurile de jos, alergat, zboruri scurte de pe o planta pe alta (doar atat de putin cat le permite dispozitivul de imitat zborul), ca nici una nu a incercat de fapt sa zboare, ca le e mai comod sa se complaca in rutina zborurilor superficiale, ca nici una nu vrea sa simta vantul cel puternic de la inaltimi mai mari, care te face sa iti pierzi uneori controlul atunci cand e prea puternic, dar care te inalta atat de sus incat vezi totul atat de mic si de departe cand esti doar tu si zborul... stiind asta, a inceput sa isi piarda speranta ca va mai putea vreodata zbura, a inceput sa se resemneze in folosirea zborului superficial, in adaptarea la atitudinea societatii fata de zbor...

Intre vis si realitate

Cand s-a trezit, fara macar sa deschida ochii, stia exact unde se afla, stia ca se afla acasa... mirosul de cafea cu lapte si miere, mirosul de paine cu ou si branza topita ii erau atat de familiare... fara macar sa deschida ochii si-a dat seama ca totul a fost doar un vis... nu zburase departe, nu se pierduse, era inca in siguranta oferita de casa, de familie, de prieteni... locul acela pustiu si infricosator fusese doar un cosmar... dar atunci, chiar totul fusese un vis? chiar si zborul? chiar si libertatea ei fusese un vis? dupa un timp atat de lung in care aripile i-au fost inghetate, mica buburuza a reusit in cele din urma sa zboare... dar acum, acum s-a trezit cu posibilitatea ca a fost ireal, ca ea doar a visat zborul... se afla acum in fata unei dileme: putea sa zboare din nou sau nu? macinata de indoiala, mica buburuza iesi din casa cu gandul sa dezlege misterul legat de zbor...

Unde sunt?...

Dupa ore de zbor, mica buburuza a obosit... ea a decis sa revina pe pamant sa se odihneasca, dar atunci cand a ajuns jos si-a dat seama ca nu recunoaste nimic in jur. Era atat de intuneric si totul era strain de ea. Putin speriata, a ales sa petreaca noaptea intr-un loc pe care l-a gasit in apropiere, si dimineata, cu imprejurimile luminate, sa gaseasca drumul spre casa. Noaptea a trecut cu greu, nu stia daca cei de acasa sunt bine, ii era dor de prieteni si o speria posibilitatea de a fii pierduta... "Sunt doar paranoica, nu am cum sa ma pierd, dimineata voi recunoaste fiecare colt de iarba din jur, si voi stii exact incotro sa merg"...
Inca inainte de rasarit, mica buburuza era trezita, asteptand razele soarelui sa lumineze valea, sa ii lumineze drumul spre casa. De indata ce prima raza de soare aparu buburuza isi lua zborul... dar cand a ajuns suficient de sus sa vada unde se afla, si-a dat seama ca nu cunoaste nimic in jur... zburase atat de mult, ajutata de vant, incat parasi tot ceea ce cunostea ea... simti cum fiecare farama de energie, de siguranta, de liniste o parareste... simtea cum durerea, spaima ii umple sufletul, ii urca in gat, si apoi, incet, se prelinge pe obraz... Pentru prima data in viata ii era frica sa zboare, ii era frica sa continue, vroia sa coboare pe pamant, dar si acolo ar fi fost inconjurata de necunoscut... si acolo era singura... era pierduta, departe de prieteni, de familie, de florile ei preferate, de lacul peste care zbura zi de zi... era acum intr-un taram nou, ciudat...

Zborul...

Mica buburuza se trezi intr-o dimineata cu aripile inghetate, uitase cum sa zboare. Afara soarele stralucea, in sfarsit, dupa cateva saptamani de nori si ploaie, dar in sufletul micii buburuze era mai trist ca oricand: isi pierduse cel mai de pret lucru - capacitatea de a zbura. Era atat de obisnuita cu ce avea, incat nu stia ce mult insemna pentru ea sa zboare, pana cand a pierdut acest dar pretios. Acum nu mai putea vedea lumea de sus, putea doar sa se plimbe, sa se catere, si sa ajunga doar atat de sus cat o purtau piciorusele pe inaltimea florilor. In fiecare zi incerca o floare noua, mai inalta decat cea dinainte, dar tot nu era multumita. Nimic nu se compara cu zborul. Timp de mai multe saptamani, buburuza a incercat sa compenseze incapacitatea de a zbura prin lungi plimbari, prin explorarea unor locuri inalte, dar tristetea din sufletul ei se accentua. Privea spre cer, si vedea alte buburuze, care zburau, erau fericite, se jucau. Mica buburuza se bucura pentru ele, dar in acelasi timp singuratatea si durerea o copleseau.
Intr-o zi a observat o floare foarte inalta, care parea imposibil de urcat. Gandul acestei provocari a tulburat-o mai multe zile, pana cand s-a hotarat sa incerce. Dupa dezamagirile din ultimele saptamani, avea nevoie sa-si depaseasca aceasta limita. In dimineata aceea, era frig, batea vantul si era innorat. Celelalte insecte stateau in casa, se refugiau, dar ea trebuia sa mearga, trebuia sa faca asta. A ajuns la floare, s-a uitat in sus, a inspirat adanc si a inceput sa urce. A urcat timp de mai multe ore, dar simtea ca nu face progrese. Timpul trecea acum atat de greu... ii parea ca urca de mai multe zile, si ca va mai avea de urcat inca multe altele. La apus, s-a oprit pe o frunza si a privit in jur. Lumina rosie a soarelui razbatea printre nori si dadea vaii o atmosfera de poveste. Buburuza, fermecata de minunea ce se intindea in fata ei, prinse curajul si puterea necesare pentru a-si continua drumul. Pe cand a ajuns in varf, valea era total intunecata, tot ce se vedea erau cativa licurici rataciti. Dintr-o data, se starni un vant care imprastie norii, si lasa lumina curata a lunii sa purifice atmosfera. Un nou gand se nascu in mica buburuza: sa sara de pe floare. Ratiunea ii spunea ca daca face asta va muri, dar vantul ii soptea in ureche sa o faca. Buburuza s-a apropiat de margine, si s-a lasta in cadere. Atunci, vantul i-a intrat sub aripi, i le-a desfacut, si a purtat-o peste valea care acum stralucea. Plutind pe vant, ea a simtit ca a renascut... in acea seara, mica buburuza a invatat sa zboare din nou.